Suma e amețitoare după decizia lui Gigi Becali! Cât costă un cartonaș galben luat la FCSB, de azi încolo, pentru proteste!

4–5 minutes

Gigi Becali a ajuns la capătul răbdării cu jucătorii FCSB și a anunțat sumele uriașe pe care le vor plăti cei care vor mai protesta pe teren.

FCSB a pierdut două puncte extrem de importante pe terenul lui FC Hermannstadt, 3-3. Daniel Bîrligea și-a lăsat echipa în 10 oameni, după ce a primit două cartonașe galbene în doar șapte minute pentru proteste. Patronul nu înțelege de ce jucătorii săi sunt recalcitranți la orice decizie a arbitrilor și a decis să nu îi mai ierte. Pentru fiecare cartonaș galben încasat pentru proteste vor fi amendați cu 10.000 de euro.

Vedetele FCSB vor fi readuse cu picioarele pe pământ de Becali: „Eu pierd milioane”

Tensiunile sunt la cote maxime la FCSB. Remiza cu Hermannstadt și comportamentul vedetelor echipei l-au făcut pe Gigi Becali să ia măsuri drastice. S-a săturat să îi tot vadă cu mâinile pe sus pe Olaru, Tănase sau Bîrligea la fiecare decizie a arbitrilor în defavoarea roș-albaștrilor.

De acum înainte, patronul îi va amenda drastic pe toți cei care încalcă regulamentul și protestează fără rost în timpul meciurilor. FCSB a încasat numeroase cartonașe galbene din cauza comportamentului nesportiv, iar gesturile șocante ale lui Daniel Bîrligea de la Sibiu l-au făcut pe patron să răbufnească. Amenda pentru orice protest pe teren penalizat de arbitru cu cartonaș galben îi va costa pe fotbaliști 10.000 de euro.

„Ordinul meu este așa. S-a hotărât în Consiliul de Administrație ca orice cartonaș galben, din proteste la arbitru, 10.000 de euro. Le aduc la cunoștință, filmez, că poate nu vor să semneze, e vorba de indisciplină aici, pierd milioane, ca tu să lucrezi în interesul societății clubului.

Dacă tu faci debandadă în clubul meu, eu îți dau ție amendă. Și în Europa la fel, ei cred că sunt în România, cu Hațegan, cu Petrescu. Vina este a lui Bîrligea, dar să nu îl absolvim de vină nici pe Radu Petrescu. Dormi pe teren? Lasă-te de arbitraj!”, a declarat Becali, la Fanatik.

23:55

Andreea Bălan, o nouă serie de fotografii mai mult decât îndrăznețe. Iubita lui Victor Cornea: „Ești păcatul meu”

23:49

Ianis Hagi a dat lovitura în Turcia după golul senzațional cu Trabzonspor

Mihai Stoica, principalul vinovat pentru haosul de la FCSB: „Stai la caterincă”

Gigi Becali l-a băgat în ședință și pe Mihai Stoica. Managerul general de la FCSB a scăpat frâiele echipei și patronul i-a reproșat asta public. Îl consideră vinovat pentru haosul din rândul jucătorilor și îi cere să nu mai stea la caterincă cu ei, ci să impună respect.

„Mihai Stoica îmi zice de vreo 6 luni de Bîrligea că comentează la arbitrii. Trebuia să-mi spui mie ce ne facem? Păi tu ori ești președinte, ori nu ești mă președinte. Măcar recunoaște că ești vinovatul. Tu nu ești acolo să fii prieten cu ei, să stai la caterincă. Poți să fii prieten cu ei. Salut, salut, salut, dar să te respecte. Dacă nu, tai în carne vie sau pun pe altul. Așa debandadă cum e la mine… Nu vezi nicăieri”, a mai spus latifundiarul din Pipera.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*