Eugen Neagoe a reușit să mai redreseze corabia Petrolului, avariată grav în primele etape, în mandatul lui Liviu Ciobotariu, și va începe returul de pe locul 12.
Ploieștenii întâlnesc azi Oțelul, de la ora 14.30, un meci înaintea căruia antrenorul prahovenilor se confruntă cu mari probleme. El are doi absenți cerți din sistemul defensiv, iar ieri, la ultimul antrenament dinaintea meciului, un alt jucător a cedat din punct de vedere fizic.
Paul Papp este suspendat, pentru cumulul a patru galbene, iar Franjo Prce e accidentat. Ultimul jucător cu probleme este Robert Sălceanu, care a părăsit antrenamentul de ieri, acuzând dureri musculare. Cu trei din patru fundași indisponibili, Neagoe va fi nevoit să improvizeze, singura certitudine fiind prezența lui Ricardinho, portughezul care etapa trecută, la meciul cu FC Botoșani, a fost protagonistul unui gest de mare fair play.
Antrenorul Petrolului ar putea apela azi la serviciile lui Sergiu Hanca (33 ani). În cazul în care va fi utilizat, acestava bifa meciul cu numărul 200 în Superligă (ASA Tg Mureș, Dinamo, Universitatea Craiova, Petrolul), competiție în care a debutat pe 2 martie 2015, în ASA Tg. Mureș – Ceahlăul Piatra Neamț 3-0. Hanca (7 selecții la națională) a jucat trei ani în Polonia, la Cracovia, iar în România a mai evoluat la Snagov și FC Bihor. Hanca a bifat nouă meciui în acest sezon, dar a fost o singură dată titular. S-a întâmplat în prima etapă, când Petrolul a remizat, scor 0-0, la Galați.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în primul eșalon de 43 de ori. De 16 ori au câștigat prahovenii, de 14 ori s-au impus gălățenii, iar alte 13 partide s-au terminat la egalitate. Pe teren propriu, Petrolul are 12 victorii, 5 meciuri au fost remize, iar de cinci ori au câștigat oțelarii.
După acest meci, mijlocașul Oțelului, João Paulo Fernandes, care face parte din naționala Capului Verde, calificată la Mondialul din 2026, va pleca la un turneu de pregătire programat la Dubai. Capul Verde va întâlni Iranul pe 13 noiembrie, iar echipa câștigătoare va juca în finala turneului cu Egipt sau Uzbekistan, pe 18 noiembrie.
11:05
11:02
Leave a Reply