Motivul pentru care la CFR Cluj s-a discutat din nou astăzi de insolvență, la opt ani distanță de la ieșirea clubului din această procedură, este neplata unor agenți de jucători.
Tribunalul Specializat Cluj a decis ieri că CFR nu va intra în insolvență și a fixat termen de o lună pentru achitarea datoriei către un alt impresar, pentru a beneficia de aceeași hotărâre.
Hotărârea Tribunalului în cazul insolvenței de la CFR Cluj: „Ia act de renunțarea la judecata”
Cererea de intrare în insolvență a fost făcută de către doi reprezentanți ai unor jucători, cel mai probabil pentru plata comisioanelor pentru transferuri. Prima cerere a fost depusă la Tribunalul Specializat Cluj în luna iunie, de către firma de impresariat PD Sport Management. Aceasta este o firmă de impresariat din Croația, care are contract de reprezentare și cu Lovro Cvek, fostul jucător al lui CFR Cluj. Cel mai probabil, datoria avea legătură cu transferul acestuia.
Prin această cerere de deschidere a procedurii de insolvență, agenții lui Cvek au vrut să forțeze clubul CFR să le facă plata. Suma de bani restantă a fost achitată în luna octombrie, când Tribunalul a dispus preschimbarea termenului de judecare pentru data de 3 noiembrie. În termenul de ieri s-a constatat că s-a făcut plata și procesul s-a încheiat.
„Soluția pe scurt: ia act de renunțarea la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenței, formulată de creditoarea PD SPORTMANAGEMENT D.O.O”, se arată în comunicatul emis pe site-ul portal.just.ro
Agentul lui Șfaiț a cerut și el același lucru
Dar, CFR mai are de rezolvat încă o cerere similară, venită din partea unui alt agent de jucători. Cătălin Sărmășan a cerut și el deschiderea procedurii de insolvență a clubului din Gruia. Acesta este reprezentantul lui Andreas Șfaiț, unul dintre fotbaliștii din lotul lui CFR care respectă regula U21.
21:56
21:41
În acest caz, Instanța a decis să judece cauza pe data de 11 decembrie, până când CFR va trebui să facă plata.
„Stabilește termen de judecată la data de 11 decembrie 20225, ora 11.00, sala 249, în vederea comunicării cu debitoarea a cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate de creditorul Sărmășan Cătălin Viorel P.F.A și a citării acestui creditor cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei, în original, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată”, scrie în decizia Tribunalului Specializat Cluj.
Leave a Reply