Universitatea Craiova şi Rapid au terminat la egalitate, scor 2-2, pe arena „Ion Oblemenco”, meciul din ultima etapă a turului sezonului regular. Gazdele au egalat în minutul 90+9, prin Steven Nsimba, dintr-un penalty acordat după intervenţia VAR, pentru un fault al lui Aioani asupra lui Etim. Rapid a deschis scorul prin Christensen în minutul 16, iar Adrian Rus a egalat în minutul 29, marcând primul său gol pentru Universitatea Craiova. Giuleştenii au intrat în avantaj din nou în minutul 74 prin golul lui Lars Kramer.
La ieşirea din arenă, fostul căpitan al Universităţii Craiova din anii ‘90, campion cu Ştiinţa în 1991, Silvian Cristescu (55 de ani), a avut un discurs devastator la adresa Rapidului, pe care a numit-o „cea mai slabă echipă care a venit anul ăsta și a jucat pe Oblemenco”.
Silvian Cristescu: „Cel mai bun jucător al Rapidului a fost, ca de obicei, arbitrul”
Totodată, Silvian Cristescu a criticat prestaţia arbitrului Marcel Bîrsan, pe care l-a numit „cel mai bun jucător al Rapidului” în partida de la Craiova.
„Am dominat meciul din minutul 1 până în minutul 90. Ei au avut două șuturi și au dat două goluri. Nici nu putem să le numim șuturi. Rar sunt meciuri de genul ăsta, în care echipa gazdă să-și creeze la fiecare fază ocazie, mai ales în prima repriză, și să se termine 2-2 la ultima fază. Au fost ocazii, șuturi la poartă, cornere.
Ei cred că au fost cea mai slabă echipă care a venit anul ăsta și a jucat pe Oblemenco. Cel mai bun jucător al lor a fost, ca de obicei, arbitrul. În prima repriză ai lăsat jocul să curgă frumos, dar în a doua a întrerupt la fiecare minut. Pentru ce? Fotbalul trebuie să-l lași să curgă. Nu știu dacă s-au jucat 20 de minute în repriza a doua, a întrerupt jocul la fiecare fază. Și dai numai 6 minute?
11:51
11:41
Păi ai 10 schimbări, 4 întreruperi de 2-3-5 minute și dai doar 6 minute de prelungire? Lasă jocul! Cred că meritam victoria, trebuia să o obținem cu ușurință” a spus Silvian Cristescu, după meciul de pe „Ion Oblemenco”.
Rapid, fruntașă în Superliga
Rapid Bucureşti este pe primul loc în clasament, cel puţin până când FC Botoşani va disputa partida de azi, cu Petrolul Ploieşti, în timp ce Universitatea Craiova termină prima parte a sezonului regular pe poziţia a treia, la 3 puncte în spatele rivalei din Giuleşti.
Pentru echipa antrenată de Mirel Rădoi urmează meciul din etapa a treia a grupei Conference League, din deplasare, cu Rapid Viena, programat joi, de la ora 22:00.
Leave a Reply