Meciul dintre Universitatea Cluj și FCSB nu a început la timp, iar motivul este unul de-a dreptul incredibil.
Duelul din etapa a 15-a dintre cele două echipe a fost întârziat pentru câteva minute bune, spre surpinderea organizatorilor de la Cluj.
Meciul dintre Universitatea Cluj și FCSB a început cu emoții nu din cauza jucătorilor, ci a… porților. Startul, programat să aibă loc la ora 20:30, a fost întârziat din cauza unei probleme apărute la una dintre plasele porților.
Arbitrii au observat neregula în timpul verificărilor de dinaintea meciului și au decis să nu dea drumul la joc până când situația nu este rezolvată. Plasa avea o ruptură care putea crea confuzii în cazul în care mingea ar fi trecut prin acea zonă.
După ce problema a fost remediată, arbitrii au verificat din nou ambele porți, pentru a se asigura că totul este în regulă, iar partida a putut începe în cele din urmă, cu o mică întârziere față de ora programată.
- 15,60 milioane de euro este valoarea lotului celor de la U Cluj, potrivit evaluării făcute de portalul de specialitate Transfermarkt.com
- 48,43 de milioane de euro este valoarea lotului celor de la FCSB
U Cluj – FCSB, echipele de start:
- U Cluj (1-4-3-3): Lefter – Mikanovic, J. Cisse, Capradossi, Chipciu (cpt.) – Murgia, Artean, Bic – Macalou, Lukic, Postolachi.
- Antrenor: Cristiano Bergodi
- Rezerve: Gertmonas, I. Chirilă – Chinteș, I. Cristea, Toșca, Miguel Silva, G. Simion, Codrea, El Sawy, Nistor, Gheorghiță, A. Trică
- FCSB (1-4-2-3-1): Târnovanu – Pantea, Ngezana, Cercel, Radunovic – Lixandru, Șut – Cisotti, Fl. Tănase, Olaru – Bîrligea.
- Antrenor: Elias Charalambous
- Rezerve: Zima – Graovac, Alibec, Miculescu, Kiki, Edjouma, Politic, Toma, Oct. Popescu, Alhassan, Al. Stoian, Thiam
Leave a Reply