Ioan Andone îi cere lui Louis Munteanu să se transfere la FCSB, pentru a juca lângă Bîrligea, decât să plece în Croația la Dinamo Zagreb

Ioan Andone îi cere lui Louis Munteanu să se transfere la FCSB, acolo unde acesta ar avea șansa să joace în ofensivă alături de Daniel Bîrligea.

Fost antrenor la CFR Cluj, Andone nu vede cu ochi buni un transfer al lui Louis Munteanu la Dinamo Zagreb.

Ioan Andone îl vrea pe Louis Munteanu la FCSB: „Poate vine la iarnă!”

Ioan Andone nu exclude un transfer al lui Louis Munteanu în iarnă la FCSB, mai ales că echipa lui Nelu Varga pare condamnată la play-out în acest moment.

Unul dintre oamenii pe care Arpad Paszkany i-a avut la CFR Cluj crede că Dinamo Zagreb nu este o echipă ideală pentru vârful care a marcat un gol superb cu Spania la Euro U21 din Slovacia.

„Dinamo Zagreb nu e o echipă pentru Louis Munteanu în opinia mea. E o treaptă intermediară și ei îi cumpără să îl dea mai departe. Poate ar sta un an, să reușească să înscrie mai multe goluri acolo, ceva cupe europene.

Eu cred că 5.000.000, dacă îi oferea Gigi Becali (n.r. lui Ioan Varga), venea la FCSB, cum l-a luat pe Bîrligea. Poate vine la iarnă, să facă un cuplu Louis Munteanu – Bîrligea, atunci clar discutăm”, a spus Ioan Andone, conform iamsport.ro.

Ioan Andone: „La șapte-opt milioane îl vindeau!”

Antrenorul care a pregătit-o pe CFR Cluj la cel mai înalt nivel în Europa crede că Louis Munteanu ar trebui să mai stea o perioadă în Superliga.

„La șapte-opt milioane îl vindeau dacă era, asta e părerea mea. Poate au avut, nu știu, dar părerea mea este că Louis Munteanu ar mai trebui să rămână în România minim un an, și după să se ducă într-un campionat puternic”, este convins Andone.

09:58

Charalambous i-a primit cu brațele deschise. Două reveniri de top la FCSB

09:44

Aur la judo la Europene! Performanța lui Ioan Dzitac la Chișinău

Pe de altă parte, Andone crede că Louis Munteanu nu este ajutat nici de colegi să marcheze pe bandă rulantă.

„El are calități foarte bune, de atacant pur sânge care sunt rare în campionatul românesc. Dar dacă echipa joacă prost, el cum să joace? Dă un gol din întâmplare, două, dar restul? Trebuie echipa să aducă mingi în față”, a adăugat fostul antrenor din Gruia.

„Nu-mi imaginam că o să fim aici în clasament. Când s-a decis să rămân aici, m-am gândit că mă bat la campionat, dar mă bat la retrogradare”, a spus Louis Munteanu, cu lacrimi în ochi după ce „feroviarii” au pierdut într-un mod dramatic derby-ul cu Dinamo de pe Arena Națională, scor 1-2.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*