Exclusiv Iuliu Mureșan a dezvăluit de ce l-a pus pe Daniel Pancu antrenor la CFR: ”M-a convins din prima!”

Înlocuitorul lui Andrea Mandorlini va începe efectiv munca la CFR Cluj de sâmbătă, a doua zi după partida cu Dinamo, în care echipa va fi pregătită de cuplul Ovidiu Hoban – Laurențiu Rus.

Iuliu Mureșan, după ce Pancu a semnat cu CFR: ”L-am simțit foarte dornic să vină”

Imediat după anunțul oficial, Iuliu Mureșan, președintele ardelenilor, a intrat în direct la emisiunea Liga Digi Sport și a dezvăluit cum a ajuns la varianta Daniel Pancu. De asemenea, acesta a dat și detalii despre contractul pe care l-a semnat tehnicianul și obiectivul pe care acesta îl va avea în acest sezon.

”Am avut o listă făcută de la început cu antrenorii disponibili. Am zis să nu abordăm antrenori sub contract. Am ajuns la Daniel Pancu, pe care oricum l-am vrut de la început și a fost singurul pe care l-am sunat. Eu l-am remarcat încă de când era jucător, apoi antrenor la Poli Iași și U21, în special la EURO. Îmi place că trăiește fotbalul și mie îmi plac astfel de oameni.

Îmi place că e hotărât și are o viziune foarte bună asupra fotbalului. De când l-am contactat prima dată a fost mai atent la meciurile echipei, le-am discutat și pe mine m-a convins din prima. L-am simțit foarte dornic să vină. Am fost de acord cu tot ce a spus el și a fost ușor să comunicăm.

Contractul e până în vară, cu clauza de prelungire încă doi ani și cu anumite creșteri salariale, cum se fac contractele. Eu cred că vom continua cu el cel puțin două sezoane după cel actual. Așa mi-aș dori. Primul obiectiv ar fi calificarea într-o cupă europeană, indiferent cum ajungi la ea. De aceea i-am făcut contract ca antrenor secund și pe la mijlocul lui decembrie va avea licență și atunci îl vom pune principal. Mâine va sta cu mine în lojă, contractul e de pe 1 noiembrie”, a declarat Iuliu Mureșan la Liga Digi Sport.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*