Mirel Rădoi pare hotărât să plece de la Universitatea Craiova şi intenţionează să-şi anunţe demisia după meciul din Cupa României, cu Sănătatea Cluj, programat miercuri, de la ora 18.30, pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Clubul Universitatea Craiova nu a mai organizat vreo conferinţă de presă înaintea partidei din Cupă şi nici măcar nu a mai oferit declaraţii din partea lui Mirel Rădoi pentru paginile oficiale ale clubului.
Totodată, deşi se specula că în seara aceasta va avea loc o întâlnire între Mirel Rădoi şi reprezentanţii galeriei, se pare că nu va fi nicio discuţie, antrenorul pregătind meciul din prima etapă a grupelor Cupei României. Chiar dacă Peluza Nord şi-a reafirmat sprijinul total faţă de actualul antrenor, considerând că el este chiar omul potrivit pentru a face pasul spre performanţă, Mirel Rădoi nu pare înduplecat să continue în Bănie.
Nicio declaraţie din partea lui Rădoi înainte de meciul cu Sănătatea Cluj
Deşi multe persoane din anturajul echipei şi până la preşedintele Mihai Rotaru, care va ajunge mâine în Bănie, încearcă să-l facă să se răzgândească până mâine seară pe Mirel Rădoi în privinţa demisiei, balanţa înclină spre plecarea din Bănie.
ProSport a relatat contextul în care antrenorul de 45 de ani a ajuns să se gândească la plecare, iar după meciul cu Metaloglobus, când echipa a ajuns la Craiova, între el şi jucători a avut loc o discuţie aprinsă, în urma căreia Rădoi le-a spus jucătorilor şi colaboratorilor că nu va mai continua la Universitatea. Între timp, lucrurile s-au mai calmat, au existat discuţii în vestiar prin care atmosfera s-a detensionat, dar antrenorul nu este convins nici acum să rămână pe banca tehnică. Rădoi a avut mai multe ieşiri nervoase, atât în timpul meciurilor, cât şi la discursurile de la final, culminând cu izbucnirea în lacrimi de la finalul meciului cu Rapid, din sezonul trecut.
Rădoi dăduse semne de nemulţumire la adresa celor din club de la finalul partidei cu Metalogobus, când a declarat: „E clar că nici la nivel de club lucrurile nu sunt stabile, trebuie să o recunoaștem. Nu doar Bergodi, Reghecampf, Neagoe și Rădoi sunt nebuni…Dacă clubul nu vrea să o recunoască, atunci dânșii au o problemă, nu noi. E clar că tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, într-un procent mai mic sau mai mare, toată lumea e de vină”.
22:53
22:41
Forţat de împrejurări, Mihai Rotaru caută antrenor
Pus în faţa iminentei decizii a lui Mirel Rădoi, Mihai Rotaru încearcă să găsească un antrenor în această perioadă, deşi mai speră totuşi ca Rădoi să mai rămână cel puţin până la pauza „de naţionale” din noiembrie, dacă nu chiar până în iarnă.
Variantele pentru cu care este asaltat Mihai Rotaru, dar cu care principalul finanţator nu este împăcat, sunt Emil Săndoi şi Marius Şumudică. Deocamdată, Mihai Rotaru nu are niciun nume pe listă şi nu ar fi exclus ca la meciul cu Rapid, de duminică, să-l readucă pe bancă pe eternul interimar, Dragoş Bon. Acesta antrenează echipa de la Liga Elitelor, cu care însă a ratat calificarea în play-off.
Leave a Reply