
Giovanni Becali (73 de ani) i-a dat o veste foarte bună lui Gigi Becali (67), care în viitorul apropiat s-ar putea despărți de un titular de la FCSB.
Impresarul, văr al miliardarului din Pipera, spune că are un urmaș pregătit pentru campioana României și acesta s-ar putea dovedi chiar o variantă mai bună.
Pleacă Târnovanu, vine Maxim! Giovanni Becali spune că Gigi Becali va lansa în curând un nou super portar la FCSB
Ștefan Târnovanu pare pus pe fapte mari și în actuala stagiune de UEFA Europa League, iar la primele două partide, cu Go Ahead Eagles (1-0) și Young Boys Berna (0-2), a fost cel mai bun jucător din tabăra campioanei României. În total, Târnovanu a intervenit salvator de 14 ori la cele două meciuri, respectiv de 7 ori la fiecare duel.
Dacă va continua tot așa, goalkeeperul în vârstă de 25 de ani are șanse mari să fie vândut de Gigi Becali la următoarele ferestre de mercato.
Giovanni Becali așteaptă cu nerăbdare ca un astfel de scenariu să se transforme în realitate, deoarece Târnovanu este sub contract de impresariat cu el. Pe de altă parte, agentul spune că are deja pregătit un înlocuitor pe măsură pentru Gigi Becali.
Este vorba despre Alexandru Maxim, un portar în vârstă de doar 18 ani și cu o înălțime de peste 2 metri, care se numără și printre preferații lui Meme Stoica.
„Eu o să-i spun lui Gigi Becali când îl va da pe Târnovanu pe ce portar să mizeze. Un alt Messi, dar ăsta o să fie Messi pe bune. Știe el, am eu un portar. Pe care îl știe și el. Român, da. Are 18 ani, e împrumutat. Maxim. Ăsta va fi peste toți portarii din România. E împrumutat dar e al FCSB-ului. Dacă vrea să-l dea pe Târnovanu imediat îl aduc și-l bag titular. Are 2 metri înălțime, joc de picior, tot ce vrei. Ani de zile va fi cel mai bun. A jucat pe Corvinul, acum e la Voluntari, e plimbat să-și facă mâna. Acum, eu în locul lui Gigi, l-aș aduce în vară direct. Ăsta e noul Messi al portarilor. Exagerez și eu, că noi toți spunem Messi, Ronaldo. Vrei să-ți spun ceva? E un portar pe care FCSB se poate baza ani mulți de acum încolo. L-a împrumutat destul. Și MM Stoica îl știe. Dă-l pe Târnovanu, 3, 4, 5 milioane de euro, cât vrei. Să înțeleagă că a luptat, a câștigat două titluri, a intrat în cupele europene, numai cu el”, a declarat Giovanni Becali, potrivit Fanatik.
16:17
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F10%2FGigi-Becali-l-a-numit-principalul-vinovat-pentru-esecul-FCSB-Giovanni-Becali-spune-ca-a-fost-erou.-%E2%80%9ENe-a-salvat-de-la-o-catastrofa-1400x764.jpg)
16:00
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F10%2FViata-grea-pe-care-o-duce-campioana-olimpica-medaliata-si-la-jocurile-de-vara-si-la-cele-de-iarna-%E2%80%9ENu-pot-trai-doar-cu-acei-bani.jpg)
Meme l-a poreclit „Courtois de România”
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, Alexandru Maxim are o înălțime de 2.02 metri și este evaluat la 150 de mii de euro. El va împlini 19 ani la data de 23 ianuarie. În acest context, dacă va veni la FCSB și va deveni titular, va acoperi și regula U21 cel puțin pentru două sezoane.
Meme Stoica l-a lăudat în repetate rânduri pe Alex Maxim și chiar l-a poreclit „Courtois de România”: „L-am văzut în cantonament, l-am întrebat: «Băi, Courtois, ce înălțime ai?» Mi-a zis că 1,99. O să auzim de el”, spunea managerul general al roș-albaștrilor în urmă cu câțiva ani.
Totodată, Meme paria că numele portarului Alex Maxim va ajunge mai măreț pentru România decât a fost mijlocașul Alex Maxim, care evoluează în continuare în Turcia, la Gaziantep.
Cât despre cifre, acestea sunt într-adevăr promițătoare. Portarul de 18 ani e împrumutat la FC Voluntari în acest sezon, alături de care se află pe locul 4 în Liga 2.
El a fost titular în 7 din totalul de 8 etape din eșalonul secund, iar de 4 ori a izbutit să termine fără gol primit. De altfel, FC Voluntari are și cele mai puține goluri primite din Liga 2, 5 la număr, la egalitate cu Corvinul și Chindia.
Leave a Reply