
Impresarul Mihai Joița a spus pentru ProSport că va aștepta să se termine prima parte a sezonului, iar în această iarnă va vedea ce decizie finală va lua Gigi Becali față de David Kiki.
În vara anului 2024, David Kiki semna cu FCSB un contract valabil până la 30.06.2027, iar Gigi Becali era convins că echipa sa și-a asigurat serviciile unui fotbalist important din Superliga, cel care avusese evoluții foarte bune la Farul Constanța.
Internaționalul din Benin nu a reușit, însă, nici până acum să se impună la FCSB, a trecut și printr-o perioadă lungă de probleme medicale, iar Gigi Becali a anunțat din nou, de această dată după înfrângerea din Europa League cu Young Boys Berna, 0-2, că nu-l mai vrea pe Kiki la FCSB.
Interesant este faptul că între FCSB și reprezentanții lui Kiki – o firmă de impresariat din Anglia, cea cu sediul la Londra, Bestway Soccer Ltd, a fost un litigiu în instanță, după cum ProSport a anunțat în exclusivitate la vremea respectivă.
La Tribunalul București, firma respectivă a cerut intrarea clubului FCSB în insolvență, în martie 2026, deoarece Gigi Becali nu le-ar fi plătit agenților lui Kiki un comision de 40.000 de euro. Însă, pe 27.06. 2025 cererea respectivă a fost respinsă de către judecătorii Tribunalului București.
Răspuns pentru Gigi Becali: „După meciuri, patronul lui FCSB vorbește la cald pe la toate televiziunile. Toată lumea i se pare vinovată. Cred că după meciul cu Young Boys era vinovată și bunica mea, pentru că s-a uitat la Asia Express”
ProSport a luat legătura cu omul care a contribuit și el la transferul lui Kiki la FCSB, agentul Mihai Joița, iar acesta ne-a spus că va aștepta iarna ca să vadă ceea ce va decide într-un final Gigi Becali față de internaționalul din Benin.
14:57
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F10%2FVictor-Ponta-verdict-despre-disputa-intre-FCSB-si-Steaua-Bucuresti.-Fostul-premier-stie-ce-se-intampla-%E2%80%9EAsa-e-in-Romania-scaled-e1759486308239-1400x849.jpg)
14:45
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F10%2FFotbalistul-lui-Giovanni-Becali-pleaca-de-la-Craiova-desi-Rotaru-a-dat-1.000.000-de-euro-pe-el.-Impresarul-l-a-atacat-pe-Radoi.webp)
„Îi știți bine cu toți pe Gigi Becali. După meciuri, dânsul vorbește la cald pe la toate televiziunile și nu e prima dată când anunță că dă jucători afară, iar ulterior se răzgândește repede. Nu uitați de câte ori l-a dat ca și plecat pe Chiricheș , dar unde e Chiricheș? Tot la FCSB. Nu uitați de câte ori i-a dat ca și plecați pe Edjouma, chiar și pe Tănase pe la o vreme, chiar și pe Florinel Coman atunci când era pe la FCSB. Iar apoi când se mai liniștește revine repede asupra celor declarate.
OK, de Kiki a mai zis că îl dă afară și acum ceva timp, dar unde este Kiki? Tot la FCSB. Are parte de condiții bune, se simte respectat de staff-ul tehnic, se pregătește bine, merge peste tot cu echipa, i se pune totul la dispoziție, care este problema?
Kiki își vede de treaba lui, dar știți ce este interesant? Hai să îl dăm afară tocmai pe jucătorul de la FCSB care s-ar putea să fie singurul reprezentat al Superligii prezent la anul la Campionatul Mondial din SUA. El e la bătaie acum în preliminariii cu colegul său Ngezana, dar Kiki are acum prima șansă de calificare. Și, ce facem? Nu ne place de Kiki la FCSB, dar vom sta apoi în fața televizoarelor și îl vom urmări la CM din SUA? OK, dacă asta se dorește ce putem să mai facem noi? Gigi Becali este patronul echipei, iar dânsul decide totul pe banii lui. Însă, hai să așteptăm iarna și o să mai vedem ceea ce o să se întâmple”, a spus Mihai Joița.
Leave a Reply