Cel mai controvesat gest al lui Gigi Becali i-a lăsat mască pe olandezi, care au reacționat: „A lovit din nou”

Gigi Becali (67 de ani) i-a lăsat mască pe olandezi, după ce joi seară, 25 septembrie 2025, a intervenit din fața televizorului și a comandat câteva modificări la partida Go Ahead Eagles – FCSB 0-1.

Jurnaliștii s-au amuzat copios, mai ales când au văzut și explicația pe care miliardarul din Pipera a oferit-o la scurt timp după fluierul final.

Cum au reacționat olandezii, după ce au aflat că Gigi Becali a ordonat schimbarea Radunovic – Kiki

FCSB a învins-o pe Go Ahead Eagles în debutul fazei principale din UEFA Europa League, scor 1-0 în Olanda, și a făcut uitate, într-o oarecare măsură, rezultatele modeste din Superliga României.

Și asta pentru că roș-albaștrii au odihnit mai mulți titulari, între care Daniel Bîrligea și Florin Tănase, care au fost aruncați în luptă în repriza secundă, sau Adrian Șut și Valentin Crețu, care nici măcar nu au făcut deplasarea. Jucătorii din urmă menționați au și ceva probleme medicale, dar sunt așteptați să revină pe gazon la următoarele dueluri din campionat.

Revenind la victoria de joi seară, FCSB a declanșat haosul la Go Ahead Eagles, iar Victor Edvardsen (29 de ani), unul din liderii vestiarului de la olandezi, și-a acuzat toți coechipierii că nu au jucat cu pasiune.

Jurnaliștii olandezi au comentat și ei cu dezamăgire revenirea lui Go Ahead Eagles în cupele europene, după o absență de 60 de ani, după care și-au mutat atenția asupra campioanei României. Iar cei de la Voetbal International au părut amuzați de cum a comandat Gigi Becali schimbările din fața televizorului:

12:11

România a mai luat două medalii de argint la Campionatele Mondiale din China. Echipajele de 4 rame feminin și 4 rame masculin au terminat pe locurile secunde

12:07

Daniel Nazare scrie despre tăcerea domnului Pera. Frică, spaimă sau teamă? EDITORIAL

„Patronul inconfundabil al FCSB și-a descris propriul jucător drept o autostradă”, a titrat publicația Vi.nl.

În continuare, jurnaliștii olandezi scriu că este vorba despre David Kiki, a cărui schimbare a fost comandată de Gigi Becali în startul reprizei secunde:

„Patronul George Becali a lovit din nou cu o declarație remarcabilă, tot la adresa unui jucător propriu. Becali nu a fost mulțumit de prestația lui David Kiki și acesta a fost schimbat la pauză, cel mai probabil la cererea sa. «Dacă nu l-am fi înlocuit, nu am fi câștigat. Era ca o autostradă, un bulevard, oricine putea trece pe acolo»”, se mai arată pe publicația olandeză menționată mai sus.

Gigi Becali s-a ținut de cuvânt

Cel mai probabil, toate modificările efectuate de FCSB la pauză au venit ca urmare a unui ordin dat de Gigi Becali. Patronul roș-albaștrilor anunța încă dinainte de fluierul de start că la finalul primelor 45 de minute îl va scoate pe unul dintre cei doi mijlocași centrali și îl va introduce pe Florin Tănase, ceea ce s-a și întâmplat. Același Gigi Becali anunța că Daniel Bîrligea va intra în startul reprizei secunde, scenariu de asemenea confirmat, după ce „nouarul” l-a înlocuit pe Alibec.

Și, în cele din urmă, a treia modificare efectuată la pauză a fost cea a lui David Kiki, care a fost înlocuit de mult mai experimentatul Risto Radunovic. Muntenegreanul era incert înaintea meciului, din considerente medicale, însă în cele din urmă s-a decis trimiterea lui în teren.

Tot pe stadionul De Adelaarshorst, doar că în final, minutul 77 mai precis, Mamadou Thiam și-a făcut și el apariția, după ce i-a luat locul lui Darius Olaru.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*