Mario Tudose (20 de ani), fundașul celor de la FC Argeș, a reacționat imediat după ce echipa sa a învins Universitatea Cluj, scor 1-0, și și-a consolidat poziția în play-off.
Mario Tudose a abordat, de asemenea, subiectul transferului care nu s-a concretizat la FCSB. Fundașul „vulturilor violeți” a transmis că nu este dezamăgit că „telenovela” legată de el în ultimele zile de mercato nu s-a realizat.
Mario Tudose a reacționat după FC Argeș – U Cluj 1-0: „Avem aici o echipă bună, sunt acasă, fanii ne iubesc, azi a fost stadionul plin”
„U Cluj e foarte bună, puternică, joacă pe forţă, dar Mister a pregătit foarte bine meciul, iar noi am pus în aplicare exact ce ne-a spus şi, din fericire, am reuşit să câştigăm.
Pentru noi, o echipă nou-promovată, e important să adunăm puncte. Deocamdată, avem un obiectiv stabilit de club. Dacă vom fi acolo sus, clar că nu ne vom da la o parte în niciun caz. Trebuie să acumulăm puncte şi apoi vom vedea ce va fi.
U Cluj e o echipă de play-off, au fost anul trecut şi cu siguranţă vor fi şi acum, practicând un fotbal frumos.
Au fost nişte discuţii pentru un transfer la FCSB, pe care le ştie toată lumea. Eu, în momentul acela, eram plecat la lot, am încercat să-mi fac treaba cât mai bine acolo, să mă detaşez puţin de chestia asta şi am rămas până la urmă la Piteşti.
Pentru mine nu e nicio problemă. Nu, de ce să fiu dezamăgit? Avem aici o echipă bună, sunt acasă, fanii ne iubesc, azi a fost stadionul plin, echipa merge bine. Din contră, pe mine mă motivează aceste lucruri şi îmi pare bine că sunt apreciat şi de ceilalţi. Asta înseamnă că îmi fac treaba bine.
Nu ştiu de un transfer la iarnă, nu e treaba mea. Eu sunt la FC Argeş, sunt jucătorul clubului şi dânşii ştiu ce e mai bine pentru mine, dar eu sunt deocamdată aici”, a transmis Mario Tudose, conform orangesport.ro.
| Echipa | M | V | E | Î | Golaveraj | Forma | Pct | ||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | ![]() |
Universitatea Craiova | 10 | 7 | 2 | 1 | 19 – 10 | 20 septembrie 2025Oţelul Galați 1:Universitatea Craiova 0
14 septembrie 2025Universitatea Craiova 2:Farul 0 31 august 2025FC Botoşani 1:Universitatea Craiova 1 24 august 2025Universitatea Craiova 2:Petrolul 0 17 august 2025Csikszereda 1:Universitatea Craiova 2 |
23 |
| 2 | ![]() |
FC Botoşani | 10 | 5 | 4 | 1 | 20 – 10 | 19 septembrie 2025FC Botoşani 3:FCSB 1
14 septembrie 2025Oţelul Galați 0:FC Botoşani 1 31 august 2025FC Botoşani 1:Universitatea Craiova 1 23 august 2025FC Botoşani 3:Csikszereda 1 17 august 2025CFR Cluj 3:FC Botoşani 3 |
19 |
| 3 | ![]() |
Rapid | 9 | 5 | 4 | 0 | 14 – 6 | 12 septembrie 2025U Cluj 0:Rapid 0
29 august 2025Rapid 2:UTA 0 22 august 2025Metaloglobus 1:Rapid 2 17 august 2025Rapid 2:FCSB 2 11 august 2025Oţelul Galați 1:Rapid 1 |
19 |
| 4 | ![]() |
FC Argeş | 10 | 6 | 1 | 3 | 17 – 13 | 20 septembrie 2025FC Argeş 1:U Cluj 0
13 septembrie 2025UTA 3:FC Argeş 3 31 august 2025FC Argeş 2:Metaloglobus 1 24 august 2025FCSB 0:FC Argeş 2 18 august 2025FC Argeş 2:Oţelul Galați 0 |
19 |
| 5 | ![]() |
Dinamo | 9 | 5 | 3 | 1 | 15 – 8 | 15 septembrie 2025Petrolul 0:Dinamo 3
30 august 2025Dinamo 2:Hermannstadt 0 23 august 2025U Cluj 0:Dinamo 1 15 august 2025Dinamo 1:UTA 1 08 august 2025Metaloglobus 0:Dinamo 1 |
18 |
| 6 | ![]() |
Unirea Slobozia | 9 | 4 | 2 | 3 | 13 – 10 | 15 septembrie 2025Hermannstadt 0:Unirea Slobozia 2
30 august 2025Unirea Slobozia 0:U Cluj 1 22 august 2025UTA 1:Unirea Slobozia 1 15 august 2025Unirea Slobozia 2:Metaloglobus 1 10 august 2025FCSB 0:Unirea Slobozia 1 |
14 |
| 7 | ![]() |
UTA | 9 | 3 | 5 | 1 | 14 – 13 | 13 septembrie 2025UTA 3:FC Argeş 3
29 august 2025Rapid 2:UTA 0 22 august 2025UTA 1:Unirea Slobozia 1 15 august 2025Dinamo 1:UTA 1 09 august 2025UTA 2:Farul 1 |
14 |
| 8 | ![]() |
U Cluj | 10 | 3 | 4 | 3 | 11 – 9 | 20 septembrie 2025FC Argeş 1:U Cluj 0
12 septembrie 2025U Cluj 0:Rapid 0 30 august 2025Unirea Slobozia 0:U Cluj 1 23 august 2025U Cluj 0:Dinamo 1 18 august 2025Farul 0:U Cluj 1 |
13 |
| 9 | ![]() |
Oţelul Galați | 10 | 3 | 4 | 3 | 11 – 10 | 20 septembrie 2025Oţelul Galați 1:Universitatea Craiova 0
14 septembrie 2025Oţelul Galați 0:FC Botoşani 1 01 septembrie 2025Csikszereda 1:Oţelul Galați 1 24 august 2025Oţelul Galați 4:CFR Cluj 1 18 august 2025FC Argeş 2:Oţelul Galați 0 |
13 |
| 10 | ![]() |
Farul | 9 | 4 | 1 | 4 | 11 – 12 | 14 septembrie 2025Universitatea Craiova 2:Farul 0
01 septembrie 2025Farul 2:Petrolul 1 25 august 2025Hermannstadt 1:Farul 0 18 august 2025Farul 0:U Cluj 1 09 august 2025UTA 2:Farul 1 |
13 |
| 11 | ![]() |
CFR Cluj | 8 | 1 | 4 | 3 | 12 – 17 | 13 septembrie 2025Metaloglobus 1:CFR Cluj 1
31 august 2025CFR Cluj 2:FCSB 2 24 august 2025Oţelul Galați 4:CFR Cluj 1 17 august 2025CFR Cluj 3:FC Botoşani 3 03 august 2025CFR Cluj 2:Universitatea Craiova 3 |
7 |
| 12 | ![]() |
Hermannstadt | 9 | 1 | 4 | 4 | 7 – 12 | 15 septembrie 2025Hermannstadt 0:Unirea Slobozia 2
30 august 2025Dinamo 2:Hermannstadt 0 25 august 2025Hermannstadt 1:Farul 0 16 august 2025Petrolul 1:Hermannstadt 1 10 august 2025Universitatea Craiova 1:Hermannstadt 0 |
7 |
| 13 | ![]() |
FCSB | 10 | 1 | 4 | 5 | 12 – 18 | 19 septembrie 2025FC Botoşani 3:FCSB 1
14 septembrie 2025Csikszereda 1:FCSB 1 31 august 2025CFR Cluj 2:FCSB 2 24 august 2025FCSB 0:FC Argeş 2 17 august 2025Rapid 2:FCSB 2 |
7 |
| 14 | ![]() |
Petrolul | 9 | 1 | 3 | 5 | 7 – 12 | 15 septembrie 2025Petrolul 0:Dinamo 3
01 septembrie 2025Farul 2:Petrolul 1 24 august 2025Universitatea Craiova 2:Petrolul 0 16 august 2025Petrolul 1:Hermannstadt 1 09 august 2025U Cluj 1:Petrolul 1 |
6 |
| 15 | ![]() |
Csikszereda | 8 | 0 | 3 | 5 | 8 – 20 | 14 septembrie 2025Csikszereda 1:FCSB 1
01 septembrie 2025Csikszereda 1:Oţelul Galați 1 23 august 2025FC Botoşani 3:Csikszereda 1 17 august 2025Csikszereda 1:Universitatea Craiova 2 02 august 2025FC Argeş 3:Csikszereda 1 |
3 |
| 16 | ![]() |
Metaloglobus | 9 | 0 | 2 | 7 | 8 – 19 | 13 septembrie 2025Metaloglobus 1:CFR Cluj 1
31 august 2025FC Argeş 2:Metaloglobus 1 22 august 2025Metaloglobus 1:Rapid 2 15 august 2025Unirea Slobozia 2:Metaloglobus 1 08 august 2025Metaloglobus 0:Dinamo 1 |
2 |
1
)
)


)
)


)
)





)
Leave a Reply