Sorin Cârțu, cuvinte de laudă pentru Rapid și Costel Gâlcă: „Și-a meritat punctele”

Lider inconstestabil în Superligă cu Universitatea Craiova, Sorin Cârțu a ținut să o laude și pe Rapid, ocupanta locului doi în clasament, la patru puncte în urmă, mai ales că echipa este antrenată de Costel Gâlcă, fostul tehnician din Bănie.

Președintele de onoare al grupării oltene este de părere că trupa giuleșteană își merită locul în ierarhia Ligii 1 și punctele obținute până în momentul de față, recunoscând totodată că rivala este o adevărată forță pe teren propriu.

Sorin Cârțu, laude pentru rivala Rapid. „Mi-ar fi plăcut ca acest parcurs să-l fi avut Gâlcă şi la noi”

Cârțu laudă evoluțiile Rapidului din acest sezon, ocupanta locului doi în clasament, la patru puncte în spatele Universității Craiova, mai ales că echipa este antrenată de Costel Gâlcă, fostul antrenor al oltenilor.

Oficialul din Bănie este convins că trupa vișinie își merită cu prisosință poziția actuală din ierarhia Ligii 1 și numărul de puncte obținute de giuleșteni.

„Îmi place Rapid cum e anul ăsta, mai ales că e condusă de fostul nostru antrenor şi mi-ar fi plăcut ca acest parcurs să-l fi avut şi la noi. E o echipă care şi-a meritat punctele, nu sunt meciuri să zici că a câştigat puncte cu şansă.

Poate doar cu FC Argeş a fost meciul disputat. Îmi place atmosfera din jurul lor, în special la meciuri, e o forţă pe teren propriu, o echipă greu de combătut. E bine să avem confruntarea asta sportivă între noi, că sunt două echipe foarte iubite în România”, a mărturisit Sorin Cârţu la PrimaSport.

11:03

„Sinucidere profesională”. Laurențiu Reghecampf, criticat dur în Sudan

10:37

„Inzaghi nu ar fi făcut asta”. Fostul mare jucător al lui AC Milan își scoate pălăria în fața lui Cristi Chivu, după Ajax – Inter 0-2

Foto: Mediafax Foto

Momentul de cumpănă al oltenilor. „Au gestionat situaţia”

Universitatea Craiova are parte se un început senzațional de sezon. Atât pe plan intern, cât mai ales pe cel extern. până acum. Sunt primii în SuperLiga, neînvinși, cu 23 de puncte acumulate în 9 etape, fiind calificați şi în faza principală din Conference League.

Sorin Cârțu crede că abia de acum încolo începe greul, deoarece oltenii sunt văzuți favoriți la orice meci și astfel se văd nevoiți să învingă cu orice preț. Plus că, succesul ar fi greu de gestionat și locul 1 în clasament va fi la fel de dificil de menținut.

Oficialul oltenilor dezvăluie care a fost momentul psihologic al acest start excelent de sezon. Repriza a doua cu Sarajevo, când gazdele conduceau cu 2-0 și ratau la foc automat.

A venit golul lui Romanchuck, s-a terminat 1-2, returul a fost câștigat detașat, iar de acolo echipa a fost de neoprit, meritul principal fiind al conducerii și al lui Mirel Rădoi, care au gesionat foarte bine momentul de cumpănă.

„E mai greu să menţii şi locul 1, şi situaţia asta cu toate meciurile în care eşti favorit, că mereu te pun ca favorită. Succesul e greu de gestionat. Cel mai mare stres e la retrogradare, că acolo e mult mai dificil.

Pentru noi, o cumpănă mare a fost Sarajevo şi aici toate părţile, în special acţionarii şi banca tehnică, au gestionat situaţia respectivă”, a mai spus conducătorul din Bănie pentru sursa citată.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*