
Metafora celui de-al nouălea val exprimă teamă și speranță în același timp. În lupta cu furtuna, superstiția marinarului spune că a noua lovitură a mării e cea de care trebuie să te temi cu adevărat. Dar dacă treci cu bine peste al nouălea val, vei ajunge cu bine la țărm.
După opt etape fară înfrângere, noi, rapidiștii, aveam toate motivele să fim circumspecți înainte de a noua bătălie a sezonului. Istoria recentă spune că întreruperile nu ne priesc, iar ultima părea să confirme tradiția.
Borza s-a accidentat la națională, Ciobotariu a căzut și el, iar soclul statuii lui signor Pederzoli a început să se crape după eșecurile cu repetiție din mercato. După meciul cu UTA speram să ajungem întăriți la Cluj, cu cel puțin două nume noi în lot. Și doi au fost, într-adevăr. Doar că în minus. Iar palmaresul recent al Rapidului cu Șepcile Roșii era încă un motiv de îngrijorare.
Problema primului unsprezece
Pentru Gâlcă, primul unsprezece de la Cluj a fost problemă de olimpiada. Absența lui Borza ridică două probleme, una mai mare decât cealaltă: fundașul stangă și poziția de under. Deși transferul lui Borza părea la un moment dat iminent, Rapidul iese din mercato cu problema cât se poate de nerezolvată: Borza este în continuare singurul fundaș stânga din lot. Gâlcă e nevoit să improvizeze: Braun, sau Onea.
Alegerea e logică – Braun are meciuri în picioare. Cu Ciubotariu accidentat și noul venit Bolgado suspendat, Pașcanu găsește pașaportul pentru Cluj, iar Manea, după o vară plină de dor de ducă și accidentări revine la rândul sau printre titulari.
Două nume noi așadar pe linia de fund, dar în realitate 3 poziții din 4 schimbate față de meciul cu UTA, dacă ne gândim că Braun a fost mutat din dreapta în stânga. Dacă nici când schimbi trei sferturi din linia de fund nu mai ai dreptul să te temi de al nouălea val… Cu Omar împrumutat într-un moment de entuziasm fară acoperire, Gâlcă are practic două variante mari și late pentru under: Rareș Pop sau Vulturar. Titular atât cu Canada, cât și în Cipru, Dobre părea ieșit din calculele primului unsprezece. Și totuși…
Așa a arătat Rapidul la Cluj, după ce Gâlcă a întors problema de lot pe toate fețele. Braun în stânga, Vulturar la închidere alături de Keita, Christensen pe poziția mijlocașului ofensiv pe care Rapid îl caută fară succes de la Ioniță încoace și Dobre în dreapta.
Schimbarea mesaj
După jocul din prima repriza, am fi tentați să spunem că decizia lui Gâlcă de a-l titulariza pe Dobre a fost una neinspirată. Doar că mă tem că semnificația deciziei e alta. Dacă Dobre ar fi fost înlocuit cu Rareș Pop, schimbarea ar fi fost o recunoaștere a acestei lipse de inspirație.
Dar Gâlcă îl păstrează pe Rareș pe bancă, preferând să improvizeze și să schimbe sistemul la pauza. Schimbarea Dobre – Hromada este un dublu mesaj: pentru conducere și deopotrivă pentru Pop. Pentru primii semnificația e simplă: sunt nemulțumit de lot, mă obligați să fac improvizații, permutări, ca să scot cămașa. Iar pentru Pop, e și mai clar: e timpul să te decizi daca vrei să devii fotbalist, sau doar un student talentat la fotbal.
Prima repriza e mai degrabă de tatonare. Posesia e a clujenilor, dar ocazia reprizei ne aparține la intercepția și pătrunderea lui Koljic, care întoarce la Christensen, iar finalizarea norvegianului e scoasă de pe linia porții.
Singura fază periculoasă a gazdelor e șutul de la distanță al lui Simion, scos în corner de Aioani. Cu Dobre stors după dubla de la națională și cu banda stangă avariată ofensiv de absența lui Borza, Rapidul a fost văduvit de principala să armă – jocul extremelor. Dincolo, cu un unsprezece fără extreme, Sabău a controlat mijlocul terenului cu clasicul lor 4-3-1-2, dar posesia a fost sterilă, fără ocazii sau faze periculoase de poartă.
Duelul antrenorilor
Repriza a doua a însemnat șahul tactic Sabău – Gâlcă. Obligat de de forma fizică a lui Dobre, Gâlcă face la pauza mutarea de mai sus. Rapidul trece într-un fel de 4-3-1-2, cu o linie de 3 la mijloc (Keita – Hromada – Vulturar) și Christensen în spatele celor doi din față – Koljic și Petrila.
Un sistem improvizat, dar care, surprinzător, a funcționat decent. Ocazia reprizei și a meciului vine în minutul 57, când Petrila îi oferă un assist lui Keita, finalizarea lui Kader fiind absolut dezamăgitoare din poziție ideală.
În minutul 63 Gâlcă schimbă post pe post – Baroan la Koljic, iar Sabău răspunde cu o tripla schimbare, dar și cu o schimbare de sistem. Ies Trica, Nistor și Bic, intră Postolachi, Bota și Macalou. U renunță la un mijlocaș, dar se deschide pe benzi, cu Bota și Macalou și caută victoria cu două vârfuri – Lukic și Postolachi. Sabău vrea să exploateze slăbiciunile defensive ale lateralilor noștri, Bota și Macalou au dese incursiuni în extreme, își iau adversarul “la mana”, forțează pătrunderi.
În minutul 79 Gâlcă mută și el. Dublă schimbare – intră Gheorghe și Micovschi, Rapid revine la 4-2-3-1 incercand să profite de spațiile apărute în noua așezare a gazdelor. Keita și Hromada sunt mijlocașii centrali, Christensen e pe pozita sa clasică, iar extremele sunt Gheorghe în stânga și Micovschi în dreapta. Un nou mesaj pentru Pop, daca cumva nu l-a înțeles pe cel de la pauză. Dar și pentru conducerea care îl obliga să jongleze în meci cu underii (Vulturar – Gheorghe, poziții diferite) și mijlocașii centrali.
U are o singură ocazie, dar și aceea oferită de erorile Rapidului. Keita își pierde luciditatea și comite un fault inutil în lateral, mingea aruncată în careu din lovitură libera e greșit respinsa de Kramer, care se revanșează minunat refuzându-i incredibil golul lui Cisse.
Egalul ar fi fost un rezultat acceptabil, poate chiar corect, deși scorul ocaziilor clare de gol a fost net favorabil Rapidului. Ar fi fost, dar nu e, pentru că în minutul 88 Rapidului i se oferă șansa de a continua să contabilizeze penalty-urile refuzate în acest sezon: 7…8!
După o combinație în marginea careului, Baroan pătrunde și e, mă scuzați pe mine, apucat (nu doar faultat) de același Cisse. E exact genul de fază pentru care s-a inventat VAR-ul în fotbal. Domnii din cabina cu multe ecrane refuză să revadă faza datorita probabil conținutului său explicit (eram într-adevăr înainte de miezul nopții) și rămânem cu lovitura liberă pentru contactul văzut de central în afara careului.
Christensen execută pe lângă zid, dar mingea lovește o parte a corpului lui Artean numită în limbaj de specialitate “mână”. Acea componentă a trenului superior interzisă în jocul de fotbal. Pe reluare se vede cum Artean are acea mișcare din umar spre minge, care vine de la o distanță, n-o să credeți, de 9.15 metri, măsurată cu strictețe chiar de arbitru. Pe reluarea din spatele porții, furnizată de dl Angelescu televiziunilor (haios, nu?), se vede cum mâna lui Artean e împinsă în spate minge.
Neînvins după 9 etape, pe locul 2, Gâlcă s-a achitat cu prisosință de obligațiile sale profesionale
Încă șocați de apucăturile (mă scuzați din nou!) lui Cisse, domnii din camera cu ecrane protestează prin tăcere. Un meci al mesajelor, așadar. Gâlcă pentru conducere, Gâlcă pentru Pop, CCA pentru Rapid. 8 în 9 etape e un bilanț care sfidează statistica și depune mărturie sub jurământ împotriva aleatorului.
În condițiile astea, 0-0 după al nouălea val e o adevărată victorie. Meritul aparținând, fară discuție, lui Gâlcă, antrenor care începe să-și ascundă din ce în ce mai greu nemulțumirea la conferințe de presa înainte și după meciuri. Neînvins după 9 etape, pe locul 2, Gâlcă s-a achitat cu prisosință de obligațiile sale profesionale. Ba chiar a reușit să demonstreze că are talent de producător de biciuri care pocnesc răsunător.
E greu (spre imposibil) în condițiile astea să iți cenzurezi frustrarea când ceri de 3 luni jucători și primești promisiuni, iar penalty-urile neacordate echipei tale se înșiră că mărgele. Pentru că știi că nu poți atinge perfomanța în felul acesta, iar elasticul rezultatelor se poate rupe oricând.
Leave a Reply