
Perioada de transferuri estivală s-a încheiat în Superliga, sezonul 2025/2026 și-a consumat deja opt etape, iar bătălia pentru cupele europene și titlu se anunță imprevizibilă și spectaculoasă! Campioana ultimelor două sezoane, FCSB, e în căutarea ritmului și a formei, CFR Cluj se reconstruiește, Universitatea Craiova și Rapid domină începutul de sezon, dar au consistența necesară parcursului fericit până la capăt?
ProSport îți propune o analiză în premieră cu concluzii care relevă, în exclusivitate, care sunt cele mai valoroase loturi din Superliga ultimului deceniu! Unde se plasează FCSB de azi, cum a evoluat poziția Rapidului în era Dan Șucu, cum stă vestiarul CFR Cluj după investițiile masive și sosirea recentă a unui fotbalist precum Kurt Zouma, cotat la 10 milioane de euro? Dar Universitatea Craiova, după mutările masive din vara asta? E loc și pentru Dinamo în bătălia cotelor de piață supreme ale Superligii pe ultimii 10 ani?
Ierarhia este una provocatoare și deschide multiple perspectivă de analiză pe mai departe. De precizat faptul că au fost colectate datele furnizate de transfermarkt pentru toate sezoanele din intervalul 2016/2017 – 2025/2026 incluzând edițiile de start și cea actuală, cu mențiunea că valoarea loturilor pentru sezonul în curs va fluctua, evident, până vara viitorului, funcție de evoluția cotelor jucătorilor pe baza prestațiilor și funcție de transferurile ce vor fi operate în mercato de la iarnă.
În top 20 loturi după valoarea lor în Superliga ultimului deceniu, care sunt toate de peste 30 milioane euro fiecare!, regăsim ca reprezentare doar cinci cluburi.
09:51
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2FA-trecut-de-la-un-salariu-de-1500-de-dolari-la-unul-de-50.000-de-dolari.-%E2%80%9EAm-semnat-cu-domnul-Gigi-Becali-1400x746.jpg)
09:35
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2FScandal-la-Zagreb-La-meciul-Croatia-Muntenegru-publicul-a-scandat-%E2%80%9EUcideti-sarbii.jpg)
Dinamo București lipsește, de înțeles parțial în contextul retrogradării istorice în Liga 2 care s-a produs pe acest interval de timp, cu toate efectele premergătoare și ulterioare acesteia. Lotul actual e cotat la doar 15,38 milioane euro, dar are cea mai mică medie de vârstă din Superliga de azi, doar 24,1 ani!
Cel mai valoros lot al deceniului pentru Dinamo vine din ediția 2016/2017, „câinii” aveau atunci al doilea vestiar ca greutate al campionatului și în el se regăseau Mevlja (4 milioane euro cota de piață la acel moment), Rotariu (2,5), Hanca (2) sau Nedelcearu (1,5).
Revenim la top 20 și începem analiza cu cel care are o singură prezență. E vorba de un club care nu mai există azi, Viitorul Constanța, și care e prezent cu lotul său din ediția 2018/2019, când dobrogenii lui Gică Hagi valorau, cumulat, 33,25 milioane euro. Culmea, n-au luat titlul în acel sezon!
Cei mai bine cotați jucători din acel vestiar: Ianis Hagi (6 milioane euro, cota de piață atunci), T. Băluță (4,5), Drăguș (2). De menționat că această unică prezență a Viitorului în top 20 al deceniului reprezintă, după cum vom vedea, o clasare abia pe locul 16!
Universitatea Craiova de azi, mai jos fără Mihăilă, Mitriță și Cicâldău „prime”
Mergem mai departe la… Universitatea Craiova! Care are două prezențe în top 20, pe locurile 14 și 19. Spuneam că „bariera” pentru prezența în top 10 al deceniului este de peste 30 milioane euro, iar lotul actual al oltenilor e cotat la doar 23,8 milioane euro.
Al doilea cel mai valoros lot al oltenilor din ultimul deceniu, cel din ediția 2018/2019, era estimat la 30,93 milioane euro. Iar cel mai valoros, din sezonul 2020/2021, la 35,09 milioane euro!
FOTO: SportPictures
Azi, podiumul celor mai bune cote de piață din vestiarul lui Mirel Rădoi și al clubului care îl are ca principal finanțator pe Mihai Rotaru e ocupat de trei jucători la 2 milioane euro fiecare: Baiaram, Screciu, Cicâldău. În ediția-record 2020/2021, Bancu deschidea podiumul tot cu 2 milioane euro, însă Cicâldău era evaluat la 6,5 milioane, în vreme ce Vali Mihăilă, la 8,5 milioane euro!
În 2018/2019, aproape 20% din valoarea lotului oltenilor era dată de Alex Mitriță, cotat pe-atunci la 6 milioane euro.
Rapidul prinde top 10, dar nu cu lotul lui Costel Gâlcă de azi!
Epoca Dan Șucu la Rapid a început practic din vara lui 2023, când omul de afaceri a devenit acționar majoritar în Giulești. Pe jumătate din deceniul ultim analizat de noi, Rapid s-a chinuit în eșaloanele inferioare. Doar ultimele 5 ediții le-a petrecut în Superliga. Așadar, noua eră, cu Șucu „la butoane”, era firesc să ofere cele două loturi de top ca valoare de piață. Dar…. lotul actual, cu care trebuie să lucreze Costel Gâlcă în acest sezon, nu e în top 20!
Cele două prezențe ale Rapidului vin cu loturile din sezoanele 2023/2024 – locul 20 și 2024/2025 – locul 8. Practic, Gâlcă are acum la dispoziție, strict raportat la cotele de piață, cel mai slab vestiar comparativ cu predecesorii lui: Bergodi, Lennon și Șumudică!
Foto: SportPictures
Rapidul de azi e cotat la doar 28,85 milioane euro, cel de acum două sezoane era la 30,05 milioane euro, iar vestiarul giuleștean de ediția trecută, la 37 milioane euro, recordul deceniului sub Podul Grant!
Liderii lui Gâlcă de azi, la acest capitol, sunt Petrila (2,5 milioane euro cotă de piață), Borza (2), Dobre (1,8), Christensen (1,8) și Bolgado (1,8), ultimul sosit în ultima zi de transferuri, de la CFR Cluj.
Campionatul trecut a consacrat cel mai scump lot al Rapidului din ultimul deceniu și pentru că a însemnat valorile de piață cumulate a nu mai puțin de 48 de jucători, veniți și mulți plecați din Giulești! Acum, lotul lui Gâlcă are doar 30 de nume, firește. Ediția 2024/2025 l-a avut în plus, în primul rând, făcând diferența, pe Albion Rrahmani – 5 milioane euro cotă de piață. Și cât i-ar trebui azi Rapidului un Rrahmani!
Kurt Zouma o fi cotat la 10 milioane euro, dar nu-i destul pentru CFR Cluj
CFR Cluj ocupă, cu diferite ei loturi, 5 poziții din top 20 ale deceniului. Cel mai valoros vestiar este cel de sezonul trecut, dar acesta ocupă, vom vedea, abia poziția 7 pe ultimii zece ani în Superliga!
Cei mai bine cotați jucători ai lui Nelu Varga ediția trecută au fost Bîrligea și Louis Munteanu, fiecare la 5 milioane euro, cu un trio de peste 2 milioane euro fiecare în completare: Sava, Korenica, Matei Ilie.
Lotul actual din Gruia e cotat la doar 36,4 milioane euro (locul 13 pe întregul deceniu), în ciuda faptului că apare Kurt Zouma, cotat la 10 milioane euro. Asta pentru că au plecat Bîrligea și Sava, dar au dispărut și Bolgado, Artean, Mogoș, Ajeti ori portarul Popa. Practic, ediția trecută, la CFR Cluj regăseam 11 fotbaliști cu cote între 0,5 și 1 milion de euro, iar azi numărul lor e abia la jumătate!
FOTO: Sportpictures
FCSB, stăpână absolută! Lotul campion vara asta e numărul 1 pe zece ani!
Jumătate din cele 20 de poziții ale topului deceniului care cuprinde cele mai valoroase loturi din Superliga sunt ocupate de FCSB, clubul lui Gigi Becali. Și primele șase poziții din ierarhie! Practic, fiecare lot al roș-albaștrilor din ultimii 10 ani e prezent! Iar cel actual, evaluat la 48,43 milioane euro, e pe locul 2. Depășit doar de lotul de sezonul trecut, când FCSB a cucerit titlul și s-a calificat dincolo de faza grupei în Europa League: 52,8 milioane euro! Cel mai tare lot al deceniului în Superliga!
De unde scăderea de aproape 4,5 milioane euro la evaluarea de piață actuală, comparativ cu cea pentru sezonul trecut? Mai ales că au apărut Politic (1,5 milioane euro cotă), Thiam (1), Alibec (0,6) și Graovac (0,5)? Ei bine, vorbim de 47 de jucători contabilizați pentru ediția trecută, față de doar 29, câți sunt azi în lotul FCSB pe transfermarkt.
Au plecat fotbaliști cu cote de piață bune sau destul de bune, la nivelul ediției trecute: Ștefănescu (1,2), Al. Băluță (0,9), Haruț (0,7), Radaslavescu (0,7), Gheorghiță (0,7), Musi (0,7), D. Popa (0,6), Baeten (0,6), Antwi (0,4), L. Phelipe (0,3), Vlad (0,3), Panțîru (0,3).
Cumva, s-au realizat o „cernere” încât se poate spune, parțial adevărat, că s-a renunțat la cantitate pentru „piese” menite să completeze valoros sistemul dovedit funcțional în ultimele două sezoane. Doar că rămâne ca acest sezon să și dovedească asta….
Foto: Mediafax Foto
Top 20 cele mai valoroase loturi din Superliga ultimului deceniu
Finalmente, să descoperim cum arată ierarhia completă celor mai valoroase 20 de loturi care au concurat în Superliga din 2016/2017 inclusiv până azi, așadar pe intervalul ultimelor 10 campionate, cu sumele exprimate în milioane de euro!
- FCSB 24/25 – 52,8
- FCSB 25/26 – 48,43
- FCSB 20/21 – 44,18
- FCSB 22/23 – 43,35
- FCSB 23/24 – 41,98
- FCSB 21/22 – 41,13
- CFR Cluj 24/25 – 39,45
- Rapid 24/25 – 37
- CFR Cluj 22/23 – 36,95
- CFR Cluj 21/22 – 36,92
Foto: Sport Pictures
- 11. FCSB 18/19 – 36,55
- 12.FCSB 19/20 – 36,48
- 13. CFR Cluj 25/26 – 36,4
- 14. Univ. Craiova 20/21 – 35,09
- 15. FCSB 16/17 – 33,78
- 16. Viitorul 18/19 – 33,25
- 17. CFR Cluj 20/21 – 31,65
- 18. FCSB 17/18 – 30,95
- 19. Univ. Craiova 18/19 – 30,93
- 20. Rapid 23/24 – 30,05
Leave a Reply