Costel Gâlcă a anunțat obiectivul Rapidului: „Vrem s-o câştigăm”. EXCLUSIV

Costel Gâlcă, tehnicianul celor de la Rapid București, a declarat care este obiectivul clubului din acest sezon. Antrenorul este convins că giuleștenii pot pune mâna pe Cupa României. Totodată, echipa de lângă Podul Grant vrea să ofere minute tuturor jucătorilor prin această competiție.

Cu un debut de sezon foarte bun la Rapid București, Costel Gâlcă le-a intrat la suflet fanilor din Giulești. Tehnicianul se află pe locul secund în Superliga, nu are nicio înfrângere și și-a stabilit obiective mari pentru finalul sezonului, dorind să câștige Cupa României.

Costel Gâlcă vrea să aducă Cupa României în Giulești

Invitat în emisiunea „Exclusiv Rapid”, Costel Gâlcă a declarat pentru Prosport că obiectivul său principal pe banca echipei este câștigarea Cupei României. Cu un lot competitiv, giuleștenii ar putea face o figură frumoasă, dar și să le ofere minute rezervelor.

„E un obiectiv pentru noi. Sunt obiectivele noaste. Vrem un loc în cupele europene, vrem să câștigăm și Cupa României. Depinde cât de repede atingem obiectivele.

Bineînțeles, am făcut-o tot timpul. Cu toate că poate unii nu erau de acord. Mă gândesc ca toți jucătorii să poată să prindă minute”, a declarat Costel Gâlcă, la EXCLUSIV RAPID.

Rapid București se află în Cupa României în faza grupelor, urmând ca tragerea la sorți să aibă loc în perioada următoare. Bucureștenii se pregătesc temeinic în pauza internațională, având convocați mai mulți jucători la acțiunile naționalei de seniori și U21, precum Andrei Borza, Rareș Pop sau Cătălin Vulturar.

00:25

Ilie Dumitrescu s-a lămurit după România – Canada 0-3: „Acolo suferim”

00:19

Dennis Man a ieșit cu bărbăție și a recunoscut dezastrul din România – Canada 0-3: „Capul în pământ!”

 

Costel Gâlcă mai vrea un transfer la Rapid înainte de finalul campaniei de mercato

Costel Gâlcă a pus ochii pe un fotbalist cu trecut îndelungat la NK Maribor. Giuleștenii vor să-l semneze pe Jan Repas, un fotbalist de 28 de ani care evoluează pe poziția de mijlocaș central. Slovenul este jucător de națională și are o cotă de 800.000 de euro pe portalul de specialitate Transfermarkt.

De-a lungul carierei sale a jucat pentru NK Domzale, SM Caen și NK Maribor. Anunțul că Rapid București mai pregătește o mutare a fost făcut de acționarul minoritar Victor Angelescu, într-o intervenție recentă la Digisport.

„(n.r. Mai aduceți un jucător la Rapid?) Eu așa sper. Suntem în negocieri pentru un mijlocaș, pe care l-a dorit Costel Gâlcă. Ne dorim doar un singur jucător. Atât. Nu unul sau doi jucători, ci doar un singur jucător vrem să mai aducem”, declarase Victor Angelescu, conform sursei de mai sus.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*