
CFR Cluj joacă joi cu Hacken în play-off-ul Conference League. Dan Petrescu a analizat adversarul, a avertizat asupra terenului sintetic şi a vorbit despre situaţia lui Louis Munteanu.
CFR, cu un pas în Conference League! Dan Petrescu a făcut analiza înainte de meci
CFR Cluj joacă joi, 21 august, de la ora 20:00, în deplasare cu suedezii de la Hacken, în prima manşă a play-off-ului de Conference League. Partida poate fi urmărită în direct pe Prima Sport şi în format live-text pe OrangeSport.ro.
La conferinţa de presă premergătoare partidei, Dan Petrescu a analizat adversarul şi a atras atenţia asupra entuziasmului jucătorilor tineri, dar şi a experienţei unor veterani din lotul scandinav. Tehnicianul a subliniat dificultăţile pe care le poate ridica terenul sintetic şi a recunoscut că CFR trebuie să facă un meci foarte bun pentru a obţine un rezultat pozitiv.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Cred că la CFR – Hacken şansele sunt acolo (n.r. aproape de egalitate). Au foarte mulţi jucători, dintre care 15 străini. Sunt foarte mulţi tineri, entuziaşti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ei acasă au avut rezultate mai puţin bune. Mă gândeam că sunt obişnuiţi cu terenul sintetic şi că vor avea rezultate mai bune. Trebuie să fim atenţi, sinteticul ne poate juca feste.
Hacken are jucători în lot de peste 30 de ani cu mare experienţă, unii au jucat şi pe la echipa naţională a Suediei. Străinii au între 18-24 de ani. Trebuie să facem un meci foarte bun mâine (n.r. joi, 21 august) şi să scoatem un rezultat pozitiv.
În campionat nu prea le merge bine. Au jucat multe meciuri în Europa şi nu au făcut faţă pe două fronturi. E o echipă pe care nu o cunoaştem foarte bine, e clar.
Fizic nu suntem pregătiţi să facem pressing. Ne retragem foarte mult, şi cu Lugano, şi Braga. Când adversarul e mai bun, te retragi. Eu nu le zic niciodată să se retragă, poate doar în ultimele cinci minute să apărăm rezultatul”, a spus Dan Petrescu, la conferinţă.
Dan Petrescu, mulţumit de aportul lui Louis Munteanu, dar recunoaşte că aşteptările sunt mai mari
”Louis Munteanu nu s-a antrenat multe zile, el a fost şi accidentat, a pierdut şi pregătirea. Eu zic că nu a jucat rău în acest start de sezon, chiar dacă nu a dat gol. El a intrat mereu bine, dar toţi aşteaptă mult mai mult de la el”, a mai spus Petrescu.
Leave a Reply